Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris

Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris
Publicat: 01/06/2017, 08:17
Actualizat: 29/03/2019, 10:06

Doi oficiali americani care au cunoștință despre decizie au declarat pentru site-ul de știri Axios.com că detaliile aplicării măsurii vor fi stabilite de o comisie specială din care face parte inclusiv Scott Pruitt, administratorul Agenției SUA pentru Protecția Mediului înconjurător (EPA).

Comisia va stabili dacă va iniția o retragere formală totală din Acordul de la Paris, care ar dura trei ani, sau din Tratatul general climatic al ONU, care ar produce efecte mai rapide, dar mai extreme.

Retragerea din Acordul climatic de la Paris (semnat în decembrie 2015 și intrat în vigoare în noiembrie 2016) constituie o nouă decizie a președintelui Donald Trump în sensul distanțării de politicile Administrației Barack Obama. În afară de Statele Unite, alte țări care nu aplică Acordul de la Paris sunt Nicaragua și Siria.

Vineri, la summitul G7, Germania, Franța, Italia, Marea Britanie, Japonia și Canada au reiterat „angajamentul puternic” în sensul aplicării rapide a măsurilor pentru combaterea încălzirii climatice stabilite prin Acordul de la Paris. Însă președintele SUA, Donald Trump, a refuzat să asume această responsabilitate.

„Voi lua decizia finală asupra Acordului de la Paris săptămâna ce vine”, anunța Donald Trump a doua zi pe Twitter.

Presa americană a dezvăluit ulteriorcă președintele le-ar fi mărturisit „confidenților” săi, inclusiv lui Scot Pruitt, președintele Agenției pentru Protecția Mediului, că plănuiește să retragă SUA din Acordul climatic de la Paris.

Mai mult, o sursă a agenției Reuters a declarat că au fost stabilite o serie de întrevederi cu directorii executivi ai unor companii energetice, ai unor mari corporații, pentru a discuta acordul climatic. Nu a fost specificat unde vor avea loc aceste întâlniri.

Anterior, DonaldTrumpa declarat că nu crede în schimbările climatice realizate de om și a promis să „anuleze” Acordul climatic de la Paris, pe care îl consideră dăunător afacerilor americane.

„Întreaga discuție despre climă a fost foarte dificilă, dacă nu chiar nesatisfăcătoare. Nu există indicii dacă SUA va rămâne sau nu în cadrul Acorudl de la Paris”, a declarat Angela Merkel, în urma summit-ului din Italia.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”